29/03/2012 § Leave a comment


† Marius Ianuș †

Am fost pe la Suceava şi m-am întâlnit cu doamna Angela Furtună, căreia i-am lăsat nişte reviste. Doamna Furtună a dorit să mergem să vizităm catedrala ortodoxă care tocmai ce se înalţă la Suceava. Cu această ocazie mi s-a dovedit că trăiam în plină confuzie, iar catedrala care se înalţă la Suceava nu e biserica din dealul care urcă spre Zamca, după cum credeam eu.
Catedrala e în zona intersecţiei străzii Mărăşeşti cu strada George Enescu. Trecusem de mai multe ori pe lângă ea, dar mi se păruse mai impunătoare biserica din zona străzii Dragoş Vodă, care are o poziţie mai bună, şi decisesem în mintea mea că aceea e catedrala.
Discuţia cu preotul Petru Argatu, care se ocupă de catedrală, a debutat sub semnul prieteniei. I-am spus că mi se pare că faptul că se înalţă atâtea biserici mari şi catedrale e semn că va fi nevoie de…

View original post 408 more words

Advertisements

Existenta

25/01/2011 § Leave a comment


 

“Taina existentei noastre nu sta in a trai, ci in a stii pentru ce traiesti.”

Nicolae Iorga

 

Taina existentei umane reprezinta o intrebare si totodata o enigma pentru unii dintre noi care se intreaba cel putin o data in viata pentru ce ne nastem? pentru ce traim? de ce mancam si de ce facem ceea ce facem in aceasta viata?

Traim cumva doar de dragul de a trai in nestire precum animalele care nu au nici un scop si nici nu asteapta nimic de la viata. Tema abordata in citat este tema fundamentala a antropologiei: definirea conditiei umane. Aceasta tema presupune gasirea unei insusiri esentiale prin care omul se deosebeste de celelalte forme de existenta. In plan secund aici sunt antrenate mult mai multe nuante: care este sensul existentei umane, care este rolul existentei specifice a omului, care sunt sansele si limitele cunoasterii umane, care este raportul dintre suflet si trup.

Solutia oferita de autor vine in completarea gandirii lui Descartes, Pascal, Blaga, Sartre si in opozitie fata de conceptiile lui Burgson sau Nietzche. Astfel, specificul existentei umane nu consta in simpla vietuire, ci in constientizarea sensului existentei. Fara sa o spuna explicit, autorul asuma existenta unui scop (sens). Mai mult decat atat, acest sens nu poate fi decat deosebit si diferit pentru fiecare om.

“Aceasta lume are 6 miliarde de oameni care-si traiesc propriile vieti, in 6 miliarde de feluri diferite, cu 6 miliarde de feluri de pace, cu 6 miliarde  de feluri de libertate, cu 6 miliarde de feluri de razboi.”

filmul Battle Royale

 

Taina” consta in calitatea speciala ce face posibila depistarea si intelegerea sensului ascuns.

“Domnilor studenti va felicit. In sfarsit pacea domneste in inimile oamenilor. In sfarsit putem spune ca razboiul e doar un cuvant, pe care nu-l mai intelegem. In sfarsit suntem un tot unitar. Domnilor studenti, exista o boala in inimile oamenilor. Simptomele ei sunt ura, simptoma ei este supararea. Simptoma ei este furia, simptoma ei este… razboiul. Boala este sentimentul. Dar, domnilor studenti va felicit. Pentru ca exista un tratament pentru aceasta boala. CU pretul lipsei sentimentelor profunde, am reusit sa suprimam legile ei absurde. Si societatea voastra a acceptat acest tratament. Prozium. Acum suntem impacati cu noi insine si omenirea este unita. Razboiul nu mai exista. Ura este doar o amintire. Acum avem o constiinta comuna. Si aceasta constiinta ne indruma sa folosim standardul EC-10 contra sentimentelor, impotriva acelor lucruri care ne-ar putea tenta sa simtim din nou, si sa le distrugem. Am castigat domnilor studenti. Impotriva tuturor vicisitudinilor si a caracterelor voastre ati reusit sa supravietuiti.”

filmul Equilibrium

Aceste doua citate din cele doua filme, cu precadere cel de-al doilea trebuie sa ne arate ca libertatea pe care o avem, existenta care ne-o insusim, nu sunt in zadar si nu trebuie sa folosim o logica circulara “existi prentru a-ti continua existenta – Equilibrium” ci pentru a simti si pentru a gasi un scop in viata, pentru a cunoaste taina existentei umane.

Prin apelul la constiinta, Iorga se apropie de traditia rationalista, Descartes aprecia cugetarea ca fiind insusirea definitorie a omului iar Pascal – constiinta de sine. Oarecum pe aceeasi filiera se afla abordarea lui L. Blaga. Filozoful roman apreciaza omul ca fiind caracterizat prin “existenta intru mister si pentru relevare”. Prin aceasta omul se manifesta nu numai ca altceva in raport cu restul lumii, dar si ca forma superioara de existenta. Existenta umana constituie o astfel de existenta teoretizata prin ontologia umanului.

Daca pentru Blaga perceperea existentei si dorinta de relevare sunt esentiale in constructia umanului, pentru N. Iorga insasi capacitatea omului de a descoperi sensul existentei este o “taina”.

J. P. Sartre formuleaza un punct de vedere ce poate fi analizat in paralel cu textul lui Iorga. Pentru filozoful francez, in cazul omului “existenta precede esenta”, in sensul ca individualul intai exista, iar apoi (in ordine istorica si logica) isi constituie esenta prin intermediul alegerilor succesive pe care le face de-a lungul vietii. Daca pentru Sartre sensul existentei umane este individualul si se construieste in mod liber si constient, pentru istoricul roman sensul apartine umanitatii si se constituie la nivel social. Rostul nu apartine individului ci societatii si se regaseste in istorie si cultura.

Puncte de vedere diferite (daca nu opuse) formuleaza Bergson si Nietzsche. In cazul lui Bergson, umanitatea nu presupune nici o “taina” sau “mister”. Omul se deosebeste prin “inteligenta”, singura distinctie pentru uman ramane aceea de a fi “mai inteligent” decat animalele. Intre om si animal nu exista o granita ci doar o diferenta de gen: Omul este in aceasta perspectiva “cel mai inteligent animal”.

Nietzsche formuleaza un punct de vedere aparte (ca si in toate celelalte privinte). Omul este considerat superior animalelor, dar prin om nu se incheie evolutia, aceasta fiind o “etapa” ce va fi depasita odata cu aparitia “superomului”.

Din punctul meu de vedere omul este o fiinta cu trup si suflet. Animalele nu au suflet si simtiri sufletesti ci doar reflexe. Ca urmare omul ramane sa isi traiasca misterul in vesnicie.

El (omul) este “chipul si asemanarea” Creatorului care a dat fiecarei fiinte dreptul la o viata, cu atat mai mult omului caruia ii este de mare pret viata aceasta pentru dobandirea celeilalte. Viata omului nu isi are sens fara ideal, fara o tinta care sa incununeze existenta, sa o dirijeze pe un drum pe care omul singur si-l alege.

Libertatea umana se manifesta tocmai in posibilitatea de a alege, de a stii ce vrei de la viata, de la existenta. Existam atata timp cat suntem liberi si luptam pentru atingerea idealurilor alese. daca alegem binele sau raul este o problema de constiinta. Conditia umana releva multe aspecte palpabile material sau spiritual si totusi ramane o enigma pentru cei care o cauta.

Pentru cei spirituali insa conditia umana este relevata prin credinta. “Calea, Adevarul si Viata” se reunesc intr-Unul iar omul ramane sa se desavarseasca prin dobandirea virtutilor.

Antropologia ramane un domeniu mereu pasionant al cunoasterii. Reflexivitatea cunoasterii va pastra intotdeauna un interes special, dublat de misterul datorat imposibilitatii de a disocia intre instrument si obiect.

 

01.05.2006

Rembrandt van Rijn (1606-1669)

05/10/2010 § Leave a comment


S-au pastrat mai mult de 90 de autoportrete ale lui Rembrandt, oglinzi fidele ale unei vieti schimbatoare. Dupa o cariera stralucitoare, viata i-a fost umbrita de mai multe tragedii. Acest autoportret executat in anul mortii, 1669, reprezinta un batranel care a acceptat toate loviturile care i-au fost sortite in viata.

Rondul de noapte

Unul dintre cuvintele care a intampinat aceasta lucrare (Rondul de noapte), a fost “Scandal”, folosit de contemporanii lui Rembrandt care au asociat tabloul cunoscut si sub numele de “Defilarea Artileristilor” considerat astazi o capodopera.

Cu toate acestea Rembrandt a ajuns pe culmile succesului in 1642, cand a terminat Rondul de noapte, probabil cea mai renumita dintre operele sale. Aceasta lucrare a simbolizat pentru Rembrandt adunarea într-un întreg a tot ceea ce crease anterior, dar si un nou inceput. El a desfasurat in aceasta lucrare, probabil cea mai celebra, o uimitoare, fascinanta virtuozitate al carei efect este  la fel de maret astazi ca si atunci. Chiar numai executia detaliilor, metalul stralucind splendid, stofa care luceste, diferitele piese de echipament si, inca mai mult, modelarea expresiilor elocvente, a gesturilor concise si efectele uluitoare de iluminare sunt in cel mai inalt grad artistice. S-ar parea ca posibilitatile inerente reprezentarii descriptive au fost epuizate.

Este o adevarata capodopera lucrata in ulei pe panza, este semnata si datata in anul realizarii (1642). Rondul de noapte va impresiona intotdeauna lumea ca o strafulgerare a geniului, in ciuda tuturor criticilor indreptate impotriva lui. Faima sa revilizeaza cu cea a Eroicei lui Beethoven si cu a Capelei Sixtine de Michelangelo. Probabil ca e mai mult decat o simpla coincidenta faptul ca toate cele trei capodopere au fost create de barbati in jurul varstei de 35 de ani, o varsta la care inflacararea tineretii se uneste adesea in mod fericit cu forta virila si cu maestria. Subiectul Rondului de noapte era simplu, iesirea unei companii de burghezi la parada sau la un concurs de trageri. Titlul este impropriu; tema însasi oferea putine posibilitati de desfasurare unei actiuni dramatice in maretul stil baroc pe care-l prefera Rembrandt in decursul primei perioade de la Amsterdam. Modul sau de tratare a ridicat aceasta ocazie destul de obisnuita la rangul unui spectacol de un farmec pictural de neuitat.

Din suprafata panzei s-au taiat, in anul 1715, 30 cm din înaltime si 65 cm din latime, cu ocazia transportarii ei la primaria din Amsterdam. Se cunoaste starea ei initiala, datorita unei copii din secolul al XVII-lea si a unei acuarele pictata pe la anul 1650 pentru albumul familiei Cocq. A fost curatata si restaurata în anul 1946.

Titlul exprima impresia produsă odinioara de tabloul murdar. In realitate este vorba de o scena de zi iar lumina soarelui determina umbre purtate, foarte vizibile. Panza il infătiseaza pe capitanul F. Banning Cocq, senior de Purmerland, dand ordin locotenentului sau, Willem van Ruytenborch, senior de Vlaerdingen, de a porni compania in mars. Comandantul Frans Banning Cocq ar fi vrut sa iasa mai mult in evidenta in acest urias tablou.

In locul sublinierii pedante a fiecarui portret in parte, Rembrandt a subordonat cu indrazneala aceasta trasatura traditionala interesului unei actiuni unitare. El a ales momentul chemarii la arme, cand bate toba si membrii garzii vin din toate partile ca sa se adune in spatele comandantilor.

Sunt examinate in graba armele, incarcate sau puse pe umar in timp ce oamenii sunt in miscare. Grupul include mult mai multi decat numarul real al companiei. Copiii alearga de jur imprejur, cainii latra la tobosar, un baiat aflat in mijlocul grupului, pentru a marii zarva, trage un foc. Compania inainteaza in pozitie, dar nu s-a ajuns la o formatie ordonata si efectul este cel al miscarii de valuri.

Pentru a aprecia compozitia la intreaga ei valoare, trebuie sa se studieze copia contemporana a Rondului de noapte, facuta de Gerrit Ludens, prezentand scena asa cum a conceput-o Rembrandt. In 1715 pictura originala a fost mutata de la locul ei din Casa Breslei companiilor de puscasi la Primaria din Amsterdam si cu aceasta ocazie a fost taiata pe toate cele patru parti pentru a incapea in locul sau nou, intre doua usi. Pierderea cea mai mare a fost pe partea stanga si de-a lungul marginii de jos. Aceasta reducere strica efectul general si numai copia lui Ludens ne poate da o idee despre compozitie in starea ei “nemutilata”.

Numele “Rondul de Noapte” nu a aparut decat la inceputul secolului al XIX-lea. Lucrarea se inscrie in traditia portretului de corporatii. Satisfacand dorinta clientilor de a-si vedea figura fidela si foarte vizibila, artistul a reusit sa compuna, incetul cu incetul, grupuri armonioase si insufletite; Rembrandt respecta legile genului, el organizand o scena grandioasa in jurul a 3 personaje principale obisnuite, capitanul, locotenentul si stegarul, in cazul nostru Jan Visscher si infatiseaza in mod magistral, singularitatea acestora. El însufleteste tabloul lasandu-i, totodata caracterul unui portret colectiv. Geniul sau nu se putea insa multumi cu aceste calitati, nici cu redarea fidela a stofelor, dantelelor sau a ornamentelor in care, in mod vizibil, rivalizeaza stralucit cu F. Hals. Indrazneata inovatie a lui Rembrandt, de a transforma un portret de grup intr-o multime animata dramatic, izvoraste dintr-un impuls cu adevarat baroc. El a creat o extraordinara explozie de miscare, de cea mai mare complexitate, inlaturand toate reminiscentele statice, pe care traditia Renasterii continuase sa le impuna inaintasilor sai. Barocul a favorizat atat complexitatea cat si unificarea miscarii, iar Rembrandt a reusit sa le exprime aici pe amandoua, subordonand in mod subtil diversitatea actiunii unei tendinte concentrice a intregului.

Miscarea de inaintare a celor doi ofiteri din fata este factorul decisiv in batalia generala a directiilor. Influenta ei dominanta in compozitie se bazeaza in primul rand pe proeminenta si realismul izbitor al acestor doua figuri, dar este sustinuta si de accente din celelalte parti ale compozitiei. Astfel diagonala lancii locotenentului, marcand directia miscarii inainte din coltul drept din spate, se repeta in diagonalele paralele ale muschetei si lancii, deasupra si in spate. Si diagonala contrastanta a bastonului capitanului este subliniata de doua accente oblice, paralele, de pe partea dreapta, muscheta din planul al doilea si drapelul din al treilea. Varietatea miscarilor, atat in adancimea cat si la suprafata tabloului, este dusa cat se poate de departe, fara a se intrerupe in mod serios tendinta de inaintare, dominanta.

Contribuie la acest efect si o vie diferentiere a nivelelor, la fel ca si  activitatea figurilor individuale. Capetele apar la inaltimi diferite, copiii strabat prin gloata, oamenii se apleaca sa-si incarce armele. Rembrandt pentru a inalta grupurile din spate, a introdus in fundal trepte. In ce priveste miscarea figurilor individuale, este clar ca artistul a folosit directii contrastante atat pentru a diversifica, cat si pentru a unifica actiunea din intreaga compozitie.

Cateva exemple ar putea ilustra acest fapt important. Directiile contrastante ale figurii stegarului leaga grupul din spate cu cel din stanga, iar diagonala drapelului sau confera un accent in plus pasului de inaintare a celor doi comandanti. Sergentul de pe dreapta, cu bratul drept intins si cu halebarda indreptata in fata, peste umarul stang, leaga figurile din jurul si din spatele sau cu grupul central. O functie similara are sergentul de pe stanga, asezat pe zidul care ingradeste canalul. Figura sa dreapta si halebarda tinuta vertical ajuta de asemenea la stavilirea miscarii multimii care navaleste din spate.

Barocul se naste si dintr-un ecleraj multiplu, din victoria luminii asupra umbrei, dintr-o veritabila orgie de culori. Pe fondul suav brun – roscat si brun – verzui, in jurul vestei negre cu esarfa stacojie a capitanului, a costumului galben deschis al locotenentului, pictorul distribuie din belsug tonurile calde, rosuri vermillon, rosuri purpurii, galbenuri, verde-auriu, nuantate de tente fine si proaspete, cum este albastrul ca turcoaza. Tusa variaza, minutioasa, lisa, viguroasa. Visul si poezia iși adauga misterul lor. Cine sunt cele doua fetite, dintre care una poarta pe o tava un fazan bine garnisit iar cealalta un cocoș agatat la centura? Niste vivandiere pentru ospatul care va urma dupa concurs, copiii capitanului, purtand premiul rezervat invingatorului, figurante care umplu un gol si ofera prilejul interventiei unei lumini necesare? Insa, in rochiile lor frumoase, una de culoarea smaraldului cu reflexe argintii, alta de aur stralucitor, ele constituie o aparitie feerica. In felul acesta, Rembrandt da un accent epic unei scene din viata burgheza si prin geniul sau, face sa reinvie amintirea unui trecut glorios. Tabloul, culme a artei secolului, in care poate ca se regaseste amintirea Lanciilor lui Velasquez, a avut un mare rasunet. S-a spus, fara temei, ca n-ar fi placut; insa un contemporan al pictorului a notat că Rembrandt isi castigase prin aceasta lucrare “o mare faima asa cum putini au obtinut-o in tara sa”.

Jurnalul familiei Cocq i-a consacrat un loc  important: tabloul odata terminat, s-au inscris intr-un cartus, numele personajelor; in anul 1715 panza a fost instalata in primaria orasului: toate acestea dovedesc ca olandezii au considerat intotdeauna Rondul de noapte ca o capodopera.

Albert Einstein

24/09/2010 § Leave a comment


2006

“Nu tot ce este numărabil are valoare, așa cum nici tot ce e de valoare nu se poate număra” 1879-1955

Secolul XX reprezintă pentru fizică epoca marilor înfăptuiri revoluționare într-un ritm rapid, nemaîntâlnit în istoria științelor. Dintre fizicienii care au strălucit în această epocă, cucerind o faimă fără precedent în trecut, poate fi citat și A. Einstein, celebrul autor al teoriei relativității. Einstein este considerat ca Newton-ul vremii noastre. Inscripția:

“Qui genus humanum ingenio superavit !” (Cel care a depășit prin geniul lui neamul omenesc) de pe statuia lui Newton, de la Trinity College din Cambridge, poate fi atașată și statuii lui Einstein.

Cine a fost acest om excepțional, pe care istoria l-a marcat și care a contribuit din plin la civilizația secolului al XX-lea?

Născut la 14 martie 1879 în orășelul Ulm din Bavaria (RFG) urmează liceul din Munchen și facultatea de pedagogie a școlii politehnice din Zurich (Elveția). Aici l-a avut coleg pe Marcel Grossman care l-a ajutat în cunoașterea matematicilor superioare.

În 1900, termină cu succes politehnica din Zurich. Nereușind să obțină un loc de asistent universitar, pentru a se întreține a început să dea meditații la fizică. Așa l-a cunoscut pe studentul Mauriciu Solovin, originar din România, de care a rămas strâns legat toată viața. Lecțiile lui Einstein cu Solovin s-au transformat repede în discuții filozofice, purtate între doi prieteni. Tot în această perioadă Einstein pornește cercetări științifice de unul singur, fără îndrumările unui specialist. Publică prima lucrare științifică care avea să revoluționeze fizica din vremea lui, lucrare referitoare la tensiunea superficială a lichidelor în legatură cu forțele de coeziune, în Annalen der Physik (nr.4 din 1901 – Berlin). În 1902 este numit referend la biroul de brevete din Berna.

Perioada petrecută la Berna este cea mai importantă din viața lui Einstein; acolo a produs el principalele lucrări care i-au adus foarte curând o celebritate mondială. Einstein arăta pe atunci ca un tânăr înalt, bine făcut, cu o figură distinsă, care trăda o inteligență remarcabilă. Avea nasul puțin acvilin, ochii căprui și mari; purta o mustață de care nu s-a despărțit toată viața. Părul lung îi dădea o înfățișare mai mult de artist, decât de om de știință. Era neglijent cu îmbrăcămintea, obicei de care nu a scăpat toată viața. În discuțiile din acea perioadă Einstein vorbea rar, uneori chiar monoton; când tăcea, dădea impresia unui om căzut pe gânduri, pe care nu-l interesa nimic în jurul său.

După publicarea primei lucrări, Einstein, dă la iveală în scurt timp, cu o viteză mare, rar întâlnită în istoria fizicii, câteva lucrări cuprinzând idei revoluționare pentru înțelegerea fenomenelor fizice. Dintre aceste lucrări se pot enumera:

-Teoria cinetic[ a echilibrului și a principiului II al termodinamicii

-O nouă determinare a dimensiunilor moleculare, cât și alte lucrări, culminând cu elaborarea teoriei relativității. Dacă principiul relativității a fost întrezărit de Lorentz și Poincare, în schimb teoria relativității rămâne în întregime opera unui singur om, Albert Einstein.

Teoria relativității în forma clasică enunță că: legile fenomenelor mecanice nu sunt influențate de mișcarea sistemelor inerțiale în care se studiază. Einstein, a generalizat acest rezultat, formulând ceea ce se numește astăzi principiul realtivității restrânse: legile tuturor fenomenelor nu sunt influențate de translația sistemelor inerțiale în care se produc. Sau încă: legile fenomenelor au aceeași formă în toate sistemele inerțiale. Pentru formularea matematică a acestui enunț Einstein emite postulatul constantei vitezei luminii: viteza luminii este aceeași în toate sistemele inerțiale. De asemenea în funcție de locul ocupat de observatorul unui fenomen sau obiect se produce așa numita contracție a spațiului sau dilatarea timpului.

În 1911 el formulează principiul echivalenței:  pentru toate fenomenele fizice, câmpul gravitațional este echivalent cu un câmp de accelerație. Teoria relativistă a gravitației, în care forța de atracție dintre corpuri este complet eliminată, cuprinde în formularea lui Einstein termeni suplimentari care traduc existența unor efecte, necunoscute pentru mecanica newtoniană. Acestea sunt:

– efectul Einstein, reprezentând deviația luminii în câmpul gravitațional

– deplasarea periheliului planetei Mercur

– deplasarea spre roșu a liniilor spectrale în câmpul gravitațional

Toate aceste afecte au fost confirmate de observațiile astronomice. După terminarea primului război mondial, Einstein sprijină acțiunile pacifiste. În 1922 a fost invitat să facă parte din comisia pentru cooperare intelectuală de pe lângă Liga Națiunilor , a cărei secretar era George Oprescu, ulterior profesor de istoria artelor la Universitatea din București.

În 1933, la instaurarea regimului hitlerist în Germania, Einstein se afla în America, la Pasadena, unde ia hotărârea să nu se mai întoarcă în Germania. Se stabilește cu familia în Belgia, în apropiere de Ostende. Securitatea lui fiind primejduită de vecinătatea nazistă, Einstein se stabilește la Princeton, în America. Aici președintele Rossewelt sprijinea oficial cercetările fizicienilor atomiști, în vederea construirii bombei atomice.

În 1948 starea de sănătate a savantului se agravează (făcându-și apariția vechea lui boală de ficat). În noaptea de 17-18 aprilie ora 1:25 s-a stins din viață în urma unei hemoragii de abdomen după ce refuzase să fie operat la spitalul din Princeton. A fost incinerat în mod simplu, cu participarea numai a familiei, fără discursuri, așa cum ceruse în testamentul său. Acesta este Albert Einstein – o viață de muncă, de cercetări, de elaborări și de succes. Un pacifist care dorea ca cercetările și descoperirile fizicii să fie utilizate spre binele omenirii.

Acesta este un fragment scris de mine la lucrarea de atestat din 2006, când i-am făcut portretul marelui fizician Albert Einstein.

Crestinismul

23/09/2010 § Leave a comment


M-am apucat de făcut curat prin casă şi am dat de ceva scrieri de-ale mele, cugetări, versuri, etc. pe care vi le voi împărtăşii şi vouă.

2002 – Creştinismul

Sentimentul religios este inerent sufletului omenesc. El a existat de când există omenirea şi dintinge esenţial pe om de toate celelalte vieţuitoare.

Religia a existat odată cu omul şi i-a fost dintru început revelată de Dumnezeu în forma ei curată și superioară. Prin decăderea umanității, a degenerat și ea, păstrându-se neatinsă la un singur popor – cel evreu – singurul popor monoteist din vechime. Stării de degradare i-a urmat cu timpul o stare de ridicare către religii din ce în ce mai rafinate pentru a se ajunge apoi la RELIGIA REVELATĂ ȘI ABSOLUTĂ A CREȘTINISMULUI, care a apărut când a fost “PLINIREA VREMII”.

Epoca creștină este a IUBIRII ABSOLUTE și necondiționată instaurată de Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Dacă în Vechiul Testament exista legea talionului “ochi pentru ochi și dinte pentru dinte”, după venirea lui Iisus se propovăduiește legea păcii, a iubirii aproapelui, a blândeții. Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu, s-a întrupat pentru răscumpărarea omului căzut. El s-a jertfit pentru iertarea păcatelor noastre, pentru a ne răscumpăra, pentru a ne scoate din iadul veșnic. Jertfa pe cruce a Mântuitorului reprezintă efortul de a stabili o punte între om și Dumnezeu. Ea exprimă bogăția profundă a vieții oferite, a vieții care oferă sau se oferă pentru a se depăși și împlini în comuniune cu Dumnezeu, cu aproapele și cu întreaga existență. Omul renunță la “a avea” pentru a se realiza în “a fi” adică în ființalui proprie. Se poate spune că prin jertfă, dăruind salvezi și mai mult, te împlinești mai mult în vocația ta  din belșugul suveranității lui Dumnezeu: “Dați și vi se va da, măsură bună, îndesată, clătinată și cu vârf să se reverse, vor turna în sânul vostru” (Luca VI, 38).

Deși de la venirea Mântuitorului au trecut 2000 de ani, creștinismul rămâne singura religie adevărată pentru cunoașterea lui Dumnezeu. Creștinismul nu a încetat să răspândească Evanghelia către toate popoarele. Mai întâi Apostolii iar apoi Biserica Creștină. Organizarea  Bisericii creștine coincide cu însăși ivirea creștinismului. Capul nevăzut al acestei Biserici este Mântuitorul Hristos. Deși primii creștini au fost prigoniți sau martirizați în numele lui Iisus, creștinismul a subzistat prin marele lui Adevăr și va fi în vecii vecilor.

Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” spune Iisus iar cel ce crede în El va avea viață veșnică. Prin Apostoli ni s-a păstrat ceea ce Mântuitorul a cuvântat și statornicit despre Biserica sa: “Mergeți în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la toată făptura. Cel ce va crede și se va boteza se va mântui” (Mc 15-16).

Simbolul creștinismului este Crucea, unde Hristos a pătimit până la moarte. Dar numai așa a putut să ne aducă nouă viața veșnică. Să-i urmăm exemplul și să ne purtăm și noi crucea ca adevărați creștini. Cultul creștin se desăvârșește prin Sfânta Liturghie. În timpul acestei Dumnezeiești slujbe se aduce lui Dumnezeu, sub chipul Pâinii și a Vinului, același sacrificiu de împăcare adus la Cina cea de Taină și pe crucea de pe Golgota, adică însuși Preasfântul Trup pironit pe Cruce și Sângele vărsat de Domnul nostru iisus Hristos drept jertfă pentru iertarea păcatelor, însă în mod nesângeros. Pentru aceasta, ea se mai numește și “Jertfa cea fără de sânge”.

În cultul slujbelor religioase ortodoxe avem 4 forme: înveșmântarea, simbolizarea, actul și graiul, fiecare formă având însemnătatea ei. Scopul cuvântului divin este întreit: adorarea lui Dumnezeu, sfințirea oamenilor și creaturilor și ajutorul răspândirii credinței în Dumnezeu.

Un adevărat creștin își găsește pacea și odihna în rugăciune. “Privegheați și vă rugați ca să nu intrați în ispită” (Mt. 26,41). Rugăciunea inimii este, mai presus de orice, acea interpretare contemplativă a “vieții tainice în Hristos”. Să=i urmăm lui Hristos făptuind și să ne rugăm neîncetat.

“Darul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Duhului Sfânt să fie cu noi cu toți, acum și pururea și în vecii vecilor, Amin”

….acum după ce am terminat de transcris asta de pe foile pe care le voi arunca, încep să mă gândesc dacă să mai pun laolaltă și versurile tinereții mele, versuri de hip-hop cu înjurături :))

Dragostea începe cu un zâmbet

30/06/2010 § 4 Comments


Dragostea începe cu un zâmbet, creşte cu un sărut, se termină cu o lacrimă. Când te-ai născut, tu plângeai şi toţi cei din jurul tău zâmbeau. Trăiește-ți viața astfel încât atunci când vei muri, tu vei zâmbi și toată lumea din jurul tău va plânge. Cam asta cred că este filozofia mea acum la 23 de ani.

Nu știu exact de ce dar am un chef nebun să scriu astăzi. Din păcate nu am timpul necesar; trebuie să ajut pe cineva la o diplomă și chiar am o stare bună de desenat (am de făcut 3 planșe). Cred că tot entuziasmul ăsta se datorează și faptului că mâine este ziua mea și parcă nu mai am stare, nu mai știu ce să fac (ah da bucurie amplificată și de 2 examene promovate). Așa că lăsând gluma la o parte, hai la muncă că nu e timp de pierdut; aaa și de acum m-am decis să scriu cu diacritice, trăim totuși în România. Deci trăiți-vă viața frumos cum am scris în primele rânduri și ne mai auzim.

Paradoxul vremurilor noastre

19/06/2010 § 3 Comments


Ciudat dar totusi adevarat. Paradoxul vremurilor noastre in istorie este ca avem cladiri mai mari, dar suflete mai mici; autostrazi mai largi, dar minti mai inguste. Cheltuim mai mult, dar avem mai putin; cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin. Avem case mai mari, dar familii mai mici, avem mai multe accesorii, dar mai putin timp; avem mai multe functii, dar mai putina minte, mai multe cunostinte, dar mai putina judecata.
Avem in ziua de astazi mai multi experti si totusi mai multe probleme, mai multa medicina, dar mai putina sanatate… Ne culcam prea tarziu, ne sculam prea obositi. Citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si ne rugam prea rar.

Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile. Vorbim prea mult, iubim prea rar si uram prea des. Am invatat cum sa ne castigam existenta, dar nu cum sa ne facem o viata, am adaugat ani vietii si nu viata anilor. Am ajuns pana pe luna si inapoi, dar avem probleme cand trebuie sa traversam strada sa facem cunostinta cu un vecin. Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si pe cel interior. Am facut lucruri mai mari, dar nu mai bune. Am curatat aerul, dar am poluat solul. Am cucerit atomul, dar nu si prejudecatile noastre. scriem mai mult, dar invatam mai putin. Planuim mai multe, dar realizam mai putine. Am invatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam.
Desigur s-ar mai putea spune multe dar ma opresc aici.

%d bloggers like this: